Inaltarea Domnului – bucurie intru nadejdea Invierii – Diac. Dumitru – Ionut Popescu

Scurt istoric

    O sarbatoare atestata de aproape 1700 de ani, Inaltarea la Cer a Domnului nostru Iisus Hristos a fost sarbatorita Inca din primii ani ai crestinismului. Cunoscuta In popor sub denumirea de „Ispas”, termen provenit din limba slavona („Supasu” Insemnand „Mantuitorul”), sarbatoarea este amintita si de Constitutiile Apostolice. Insa cea mai veche mentiune a sarbatorii o avem la Eusebiu de Cezareea, In opera „Despre sarbatoarea Pastilor”, scrisa In 332. Aici se mentioneaza ca aceasta sarbatoare nu se tinea la 40 de zile dupa Pasti, ci la 50 de zile, o data cu Rusaliile.


    Aceeasi mentiune o gasim si In Jurnalul de calatorie a pelerinei Egeria. Despartirea celor doua sarbatori s-a produs la sfarsitul secolului al IV-lea si Inceputul secolului al V-lea, caci marturiile Fericitului Augustin (354-430) ne arata ca Inaltarea facea parte din marile sarbatori crestine, fiind socotita a fi de origine apostolica. In secolul al VI-lea, Sf. Roman Melodul compune Condacul si Icosul sarbatorii, iar imnografii din secolele urmatoare, cum ar fi Sf. Ioan Damaschinul si Sf. Iosif Imnograful, compun Canoanele din slujba Inaltarii. S-au pastrat predici foarte frumoase la aceasta sarbatoare de la mari predicatori ai Bisericii cum ar fi Sf. Ioan Gura de Aur, Sf. Atanasie cel Mare sau Sf. Grigore de Nyssa.

 

    Inaltarea Domnului – marturii scripturistice
Inaltarea Domnului reprezinta ultimul si cel de-al cincilea act din ciclul Intruparii Fiului lui Dumnezeu si are o importanta deosebita In traditia si Invatatura crestina, fiind Incadrat de Sfantul Apostol Pavel In marile Taine ale operei mantuitoare: Cu adevarat mare este taina crestinatatii: Dumnezeu S-a aratat In trup, S-a Indreptat In Duhul, a fost vazut de Ingeri, S-a propovaduit Intre neamuri, a fost crezut In lume si S-a Inaltat Intru Slava (I Tim. 3, 16).

 

    Evenimentul Inatarii la Cer este relatat atat In Faptele Apostolilor (cap. I, v. 1-12), cat si In Evangheliile de la Marcu (cap. XVI, v. 14-20) si Luca (cap. XXIV, v. 36-53), fiind strans legat de Invierea Domnului si descoperirile Lui dupa Inviere. Daca In Evanghelia dupa Marcu, Inaltarea lui Hristos la cer este relatata pe scurt, Evanghelia dupa Luca ne ofera mai multe informatii In acest sens.

 

    Activitatea lui Iisus Hristos pe pamant s-a Incheiat la 40 de zile dupa Invierea Sa din morti, cand, Inconjurat de ucenici, a mers pe Muntele Maslinilor, numit si Muntele Eleonului si S-a Inaltat la cer. In aceasta perioada de timp de la Inviere pana la Inaltare, Mantuitorul S-a aratat de mai multe ori ucenicilor Sai, atat pentru a confirma realitatea Invierii Sale, cat si pentru a le da ultimele Invataturi.

 

    Conform istorisirilor celor patru evanghelisti, dupa Inviere, Iisus Hristos S-a aratat de noua ori apostolilor Sai si femeilor mironosite dupa cum urmeaza : femeilor mironosite care venisera la mormant sa unga Trupul Lui cu miresme (Matei XXVIII, 9-10; Luca, XXIV, 10-11), Mariei Magdalena (Ioan XX, 11-18; Marcu XVI, 12, 13), lui Simon Petru (Luca XXIV, 34; Cf. I Cor. XV, 5), la doi ucenici, Luca si Cleopa, In drum spre Emaus (Luca XXIV, 13-35; Marcu, XVI, 12-13), apostolilor si unor ucenici la Ierusalim (Luca XXIV, 36-43), apostolilor dupa opt zile, Impreuna cu Toma, la Ierusalim (Ioan XX, 26-29), la sapte Apostoli, In Galileea, la Marea Tiberiadei (Ioan XXI, 1-14), la toti Apostolii pe un munte In Galileea (Matei XXVIII, 16-20), apostolilor In ziua Inaltarii Domnului la cer (Luca XXIV, 44-53; Marcu XVI, 15-20). Ca o completare a acestora putem adauga si alte trei aratari ale Mantuitorului semnalate de Sfantul Apostol Pavel: aratarea Domnului Hristos la mai mult de 500 de frati, posibil In Galileea (I Cor. XV, 6), aratarea Domnului catre Iacov, ruda Domnului In Galileea (I Cor. XV, 7) si catre Sfantul Apostol Pavel (I Cor. XV, 8; Faptele Apostolilor IX, 1-9; XXII, 3-11; XXVI, 9-18).

 

    In ziua Inaltarii, Hristos se arata pentru ultima oara ucenicilor Sai. Sfantul Evanghelist Luca arata ca Hristos chiar a mancat In fata ucenicilor Sai o bucata de peste fript si dintr-un fagure de miere (cap. 24, v. 42), tocmai pentru a-i convinge si mai mult de realitatea trupului Sau Inviat. In tot Orientul, pana astazi (si In tara noastra), exista superstitia adanc Inradacinata ca un strigoi te poate Insela cu un trup aparent din carne si oase, dar ceea ce strigoiul nu poate face este sa manance. Iisus le-a spulberat aceasta Indoiala. El a dat ucenicilor Sai dovada pipairii si ei tot nu au crezut ca este Mantuitorul, apoi dovada mancarii si au crezut. Dupa ce a mancat, Iisus le-a fagaduit ca le va trimite putere de sus (Duhul Sfant) spre a propovadui pocainta spre iertarea pacatelor la toate neamurile, Incepand de la Ierusalim si, binecuvantandu-i S-a ridicat la Cer.

 

    Sfintii Parinti marturisesc ca Hristos a stat zece zile In fiecare loc din Cer, pentru a fi Intampinat si slavit de toate cetele Ingeresti si de toti sfintii si dreptii din Cer. Dupa aceea a stat pe Tronul Slavei Ceresti, de unde va judeca lumea si apoi a trimis pe Duhul Sfant pe pamant.

 

    Inaltarea Intru Slava a Domnului presupune Inaltarea omului Intru slava
Inaltarea la Cer are o profunzime teologica si spirituala adanca, caci nu este numai un act dumnezeiesc, ci are consecinte ontologice pentru fiinta umana. Taina Inaltarii este o certificare a Invierii dar si o continuare a acesteia, fiindca Mantuitorul ridica la Slava vesnica a Sfintei Treimi natura omeneasca pe care si-a Insusit-o si Impreuna cu ea Intreaga umanitate. Cerul despre care vorbim nu are Inteles de spatiu cosmic, caci Dumnezeu depaseste realitatea cosmica, ci reprezinta Cerul nevazut si necuprins cu mintea al Slavei Dumnezeiesti, despre care Sfantul Apostol Pavel spune „Ochi de om nu a vazut, urechi de om nu au auzit si la inima omului nu a patruns ceea ce a gatit Dumnezeu celor ce Il iubesc.

 

    Sintetizand importanta Inaltarii Domnului pentru firea umana, Sfantul Ioan Gura de Aur spune: Ieri mi-ai zis mie, omule, cand am pacatuit: Pamant esti si In pamant te vei Intoarce, iar astazi, Imi spui: ?ezi de-a dreapta Mea. De aceea astazi sarbatorim Impreuna Inaltarea omului la Slava lui Dumnezeu. Prin Inaltarea se desavarseste opera de Indumnezeire a omului, se concretizeaza roadele Invierii si se pregateste lucrarea Duhului Sfant In lume, astfel Incat, desi aceasta sarbatoare marcheaza despartirea vizibila de Hristos cel Inviat, ea transfigureaza bucuria apostolilor Intru nadejdea Invierii si fagaduinta prezentei continue a Lui cu cei care vor crede In El „pana la sfarsitul veacurilor”.

 

   Sarbatoare a bucuriei Intru nadejdea Invierii
Sfantul Evanghelist Luca plaseaza evenimentul Inaltarii Domnului la Cer sub semnul unei mari bucurii duhovnicesti.
Binecuvantarea Domnului aduce Inchinarea omului. Inchinarea omului aduce bucurie duhovniceasca. Bucuria aduce lauda si rugaciune. Caci spune Sfantul Evanghelist Luca: “pe cand Ii binecuvanta S-a Inaltat la cer”, ucenicii s-au Inchinat Domnului Hristos care-i binecuvanta, apoi s-au Intors la Ierusalim “cu bucurie mare” si “erau totdeauna In templu laudand si binecuvantand pe Dumnezeu” (Luca 24, 51-53).

 

    In acest sens, Sfantul Isaac Sirul defineste rugaciunea ca “o bucurie care revarsa multumire”. Acest sentiment profund al apostolilor izvoraste din fagaduinta Mantuitorul: voi fi cu voi pana la sfarsitul veacurilor dar si din certitudinea veridicitatii Invierii Lui, caci a mancat Impreuna cu ei. Certitudinea ca Hristos a Inviat si ca El va ramane alaturi de ucenicii lui si, implicit, de toti cei care vor crede In El reprezinta fericirea duhovniceasca a tuturor crestinilor care postuleaza o fericire vesnica a celor drepti In Imparatia lui Dumnezeu. Aceasta bucurie crestina se deosebeste de cea trupeasca, imanenta, caci are ca efect rugaciunea, lauda adusa lui Dumnezeu, fapta buna, iar nu placerea biologica a imediatului terestru, desfatarea simturilor sau a viciilor. Daca cea dintai Inobileaza persoana umana si o elibereaza din sfera terestrului, cea de-a doua Il supune pe om, Il limiteaza la partea materiala si Ii atrofiaza puterile spirituale.

 

    Ca si actul Inaltarii la Cer, Nasterea Domnului nostru Iisus Hristos sta sub semnul bucuriei : “iata va binevestesc voua bucurie mare care va fi pentru tot poporul, ca vi s-a nascut voua Mantuitor care este Hristos Domnul” (Luca 2, 10-11). Bucuria duhovniceasca de acum este numai o pregustare a fericirii contemplarii dumnezeiesti fagaduita celor drepti: Bucurati-va si va veseliti, caci plata voastra multa este In Ceruri (Matei 5, 12).

 

    Inaltarea Domnului are si o dimensiune eshatologica caci, In Faptele Apostolilor, Sfantul Evanghelist Luca relateaza aparitia langa ucenici a doi Ingeri care le-au spus: “Barbati galileeni, de ce stati privind la cer? Acest Iisus pe care L-ati vazut Inaltandu-Se, asa va si veni” (Fapte 1, 11). Din acest moment, lucrarea de marturisire a lui Hristos capata o dimensiune atemporala, cu timp si fara timp. Timpul cosmic devine un prilej permanent de marturie a lui Dumnezeu-Omul, iar valorile temporale trec pe plan secund, sub carmuirea Providentei Divine. In acest sens le raspunde Mantuitorului apostolilor : Nu este al vostru a sti anii sau vremile pe care Tatal le-a pus In stapanirea Sa. Nu putem decide asupra nasterii sau sfarsitului nostru, dar putem hotarI asupra modului In care sa traim. Nu putem controla timpul si spatiul, dar putem sa-l Indumnezeim, sa-i redam sensul sau originar. Moartea biologica este un fenomen incontrolabil si strain fiintei umane, dar necesar pentru Inaltarea noastra la Cerul Slavei Dumnezeiesti. Toti cei care adorm Intru nadejdea Invierii sau Isi jertfesc viata pentru apararea principiilor evanghelice, sunt Inaltati Intru Imparatia ce le-a fost fagaduita : Fericiti cei prigoniti pentru dreptate, ca a lor este Imparatia cerurilor (Matei 5, 10). De aceea, sarbatoarea Inaltarii Domnului a fost consacrata ca Zi a Eroilor.

 

    Inaltarea Domnului – Ziua Eroilor si Sarbatoare Nationala a Poporului Roman
Prin hotararile Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane din anii 1999 si 2001, sarbatoarea Inaltarii Domnului a fost consacrata ca Zi a Eroilor si Sarbatoare Nationala Bisericeasca. Totodata, Legea 379 / 2003 privind regimul mormintelor si operelor comemorative de razboi a proclamat cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Pasti, sarbatoarea Inaltarii Mantuitorului nostru Iisus Hristos ca Sarbatoare Nationala a Poporului Roman.

 

    In Biserica Ortodoxa Romana, sarbatoarea Inaltarii Domnului este si ziua dedicata pomenirii Eroilor neamului. In aceasta zi, In toate bisericile, manastirile si catedralele ortodoxe din tara si strainatate se Inalta rugaciuni pentru pomenirea Eroilor romani cazuti de-a lungul veacurilor pe toate campurile de lupta pentru credinta, libertate, dreptate, apararea tarii si Intregirea neamului. Slujbele de pomenire se savarsesc dupa Sfanta Liturghie si la cimitirele, troitele si monumentele dedicate cinstirii Eroilor neamului.

 

   Secularizarea – decadere a demnitatii fiintei umane
Secularizarea ca fenomen al organizarii vietii individului si a societatii ca si cand Dumnezeu nu ar exista, reprezinta o amenintare adusa demnitatii persoanei umane. Prostitutia, incestul, coruptia, homosexualitatea, traficul de persoane, violenta, exploatarea aproapelui In diferite moduri, camataria, sunt doar cateva din efectele secularizarii, ale degradarii fiintei umane. Prezenta si lucrarea Duhului Sfant se intensifica prin rugaciunea reciproca, prin comuniune si ajutor interuman, dar scade atunci cand omul cauta exclusiv foloasele materiale, castigul usor, placerea biologica ca desfatare a simturilor trupesti.

 

    Ispita secularizarii se vede peste tot unde nu se mai observa sentimentul de respect pentru parinti, pentru binefacatori, pentru dascalii nostri. Teribilismul din scoli si violenta Inca de la varste fragede sunt cateva din problemele cu care se confrunta astazi dascalii nostri. Cu cat ne departam mai mult de misiunea si demnitatea pentru care am fost creati, cu atat ne afundam si ne Inchidem In limitele materiei. Miscarile sufletesti sunt aripile cu care Dumnezeu l-a Inzestrat pe om. ?i el poate zbura atat de sus pe cat S-a Inaltat Dumnezeu, adica fara limite. Suntem invitati la desavarsire. Noi Insine suntem propriul nostru hotar. Noi ne limitam si ne stabilim teluri mici, imediate, nedemne pentru menirea cu care am fost creati.

 

    Observam o campanie tot mai acerba pentru secularizarea tinerilor, fie prin promovarea teoriei evolutioniste sau Incercarile de scoatere a relgiei din scoli, fie prin prezentarea anormalului ca normalitate.

 

    Sfantul Pavel Ii atentiona pe credinciosii vremii sale ca nu cumva sa fie Inselati de Intelepciunea desarta a lumii si de false Inchinari, de false dogme, de false ontologii umane. Daca In locul ontologiei Indumnezeirii, a transfigurarii trupului si a sfintirii sufletului punem idolatrizarea trupului, a decadentei, nu facem decat sa elogiem moartea si nu Inaltarea Domnului cu trupul la Cer. Sfintii trebuie sa fie modele pentru noi, iar nu diferite personalitati ale vietii publice sau artisti. Ei ne Invata cum si cat de sus sa zburam. Daca am vedea lumea prin ochii sfintilor, am realiza cat de important este sa protejam mediul Inconjurator si am Incerca sa iesim din cercul acesta vicios al consumismului.

 

    Inaltarea lui Hristos cu trupul Sau la Cer Inseamna o fagaduinta pentru cei ce vor crede In El, o reafirmare a demnitatii umane si o invitatie de ridicare din limitele imediatului terestru la adevarata menire, aceea de a fi desavarsiti „Fiti desavarsiti precum Tatal vostru din Ceruri desavarsit este!” (Ioan 5, 48).

Diac. Dumitru – Ionut Popescu